Infertilitatea este definită în cel mai simplu mod ca o incapacitate a cuplului de a avea copii, după încercări repetate timp de minim 1 an, iar Organizația Mondială a Sănătății raportează că 15% din cupluri se confruntă cu această dificultate.

Inabilitatea de a avea copii impactează cuplurile la nivel mondial, nu doar din perspectiva fizică și corporală, însă și la nivel emoțional și psihologic crează o formă de stres puternic, atât în rândul femeilor, cât și al bărbaților. Infertilitatea impactează profund identitatea femeilor și a bărbaților care și-au imaginat că vor fi părinți. Să fii părinte este ceva ce iți schimbă viață într-un mod fundamental. Stilul de viață, alegerile de carieră, casa și orașul în care trăiești, prezența familiei extinse sunt doar câteva dintre variabilele care se modifică în viața unui cuplu atunci când apare un copil. 

Dificultatea apare atunci când exista această discrepanță intre ce iți dorești și ce poți realiza. Să te confrunți cu acea stare de neputință, cu acea senzație că ai vrea să faci mai mult, să ai un corp care are o rezervă ovariană mai bogată, o dietă mai bogată în nutrienți, un stil de viață mai echilibrat și cu mai puțin stres, însă oricât de mult efort depui ceva pare că e insuficient, e tare dureros. Începi procese de fertilizare în vitro, începi procese de stimulare ovariană, iți schimbi dieta, consulți mai mulți doctori pentru a lua mai multe păreri, faci tratamente, injecții și sute de analize. Fiecare dintre aceste acțiuni iți dau speranță și te încarcă de energie pozitivă, însă fiecare rezultat negativ sau fiecare veste proastă te duce într-o spirală de auto-învinovățire sau de învinovățire a partenerului tău. Apar întrebările firești: Oare am făcut destul? Oare dacă nu aș mai fi mâncat deloc zahăr ar fi fost altul rezultatul? Oare partenerul meu face tot ce trebuie pentru a avea acest copil sau el nu ia lucrurile la fel de în serios ca mine? La multe dintre aceste întrebări, nu vine niciodată un răspuns sigur. Pentru că a lupta împotriva problemelor de infertilitate este întotdeauna un joc complex al medicinei, al capacităților sau limitărilor corporale, vârstei, nivelului de stres, competența oamenilor care te îndrumă, genetica, mediul socio-emoțional în care trăiești și al hazardului. Iar ce e cel mai greu de indurat în această luptă e nesiguranța modului în care lucrurile se vor termina și de data asta. 

Acum ceva timp am văzut o metaforă frumoasă, în care o mamă îi spunea fiicei sale: Ești lumea mea. Ești totul pentru mine. Viața mea nu ar avea sens pentru mine." Răspunsul fiicei (corectat cumva de psihologul din spate, care invita părintele la o formă de introspecție cu privire la scopul copilului în viață ei) a fost "Mamă, îmi doresc să fiu o planetă din galaxia ta. Da, una importantă, însă nu singura." Metafora aceasta m-a făcut să mă gândesc la multe dintre femeile care își doresc copii și la motivația din spatele acestei alegeri. Când ești în vârtejul FIV-urilor sau încercărilor programate să rămâi însărcinată, iți poate scăpa din vedere motivul pentru care iți dorești un copil în viața ta. Invitația mea este aceea de a-ți dori un copil în viața ta pentru a vizita o altă planetă, însă nu uita că viața e compusă din o multitudine de planete, care formează întreaga ta galaxie. 

Atunci când lupți împotriva infertilității, e greu să rămâi conectată la tot ce e bun în viața ta în afara acestui rol de mamă. E greu să te bucuri de relația ta de cuplu, pentru că multe dintre discuțiile care vă mai aduc împreună sunt doar legate de noile proceduri, analize sau tratamente. E greu să te bucuri pentru prietene dragi, care rămân însărcinate cu ușurință și au parte de experiențe alături de copilul lor după care tu tânjești. Te simți vinovată și un om urât sau josnic pentru că o parte din tine le invidiază. Te simți copleșită să stai în preajma lor pentru că viața lor a devenit doar despre bebe. E greu să te bucuri de libertatea pe care o ai acum, când nu ai copii, de acele dimineți de duminică în pat sau de somn neîntrerupt în timpul nopții sau de vacanțe liniștite pe plaja, în care poți sta cu o carte în mănă sau poți bea un pahar de vin, pentru că nu alăptezi. E greu să gestionezi așteptările familiei extinse care așteaptă un nepoțel, ca și ei la rândul lor, să își găsească un nou sens și o nouă ocupație la bătrânețe. Înșir toate aceste lucruri pentru că aș vrea să nu ne mai fie rușine că le simțim. Aș vrea să poată striga cineva tare în locul tău: e NORMAL ce simți. Înșir aceste lucruri pentru că aș vrea să nu te simți singura. Și nu în ultimul rând, înșir aceste lucruri pentru a crește gradul de conștientizare în rândul celor apropiați ție. Aș vrea să fii înțeleasă, acceptată și iubită în toată complexitatea ta de om, cu toate aceste trăiri, atât de firești. 

Acest roller coaster emoțional care vine odată cu diagnosticul de "infertilitate" este băgat de multe ori sub preș și tot focusul se mută pe soluționarea din punct de vedere medical a "problemei", iar în timp această incapacitate de a ne uita la trăirile femeii și ale bărbatului, poate avea un impact negativ major asupra stării de fericire a fiecăruia dintre ei și a cuplului, ca întreg. Vorbesc despre aceste aspecte, precum sentimentul că identitatea ta se dărâmă, senzația că ceea ce ți se întâmplă e nedrept și incorect, senzația permanentă de vinovăție sau sentimentul că ești neputincioasă în fața acestei probleme, pentru că 75% dintre femeile care au intrat în grupul nostru de suport, le experimentează constant. 

Suleika Jaouad, în cartea ei, Între două lumi, în care vorbește despre călătoria ei de a depăși o formă agresivă de leucemie, cu care s-a luptat mai bine de 4 ani, spune la un moment dat că oamenii se împart în doua categorii: "cei care înțeleg și cei care nu înțeleg". Cred că atunci când vorbim despre boală, oricare ar fi ea, sunt oameni care înțeleg și oameni care nu înțeleg prin ce trece persoana respectivă. Atunci când am început grupul de suport pentru femeile ce se luptă cu infertilitatea, am dorit să le dăm acestora un spațiu de a vorbi cu alte femei care trăiesc aceleași lucruri ca și ele. Pentru că atunci când încerci luni și ani la rândul să ai un copil, singurul lucru care alină acele momente de deznădejde, tristețe, furie sau disperare este suportul și înțelegerea celor din jur. Sentimentul că ești văzut în toată plenitudinea ta, înțeles pentru ceea ce simți și gândești, susținut prin vorbe blânde și îmbrățișări calde, de multe ori, neînsoțite de încurajări exagerate, este ceea ce iți da forță să o iei de la capăt. 

Călătoria către a deveni mamă pentru femeile care se luptă cu infertilitatea este una dificilă, însă poate fi un pic ușurată, dacă ele își permit să simtă toată paleta de emoții ce vine la pachet, dacă partenerul lor este prezent, cald, blând și susținător, dacă familia extinsă învață să nu mai pună presiune asupra celor doi, iar dacă comunitatea din jur îmbrățișează această luptă cu respect, admirație și sfaturi (doar) solicitate. Așa cum spune și Suleika, să trăiești cu inima deschisă înseamnă să simți durerea. Să nu fugi de ea. Să îi faci spatiu și ei în viața ta, în timp ce continui să lupți pentru ce iți dorești. 

În curând, vom deschide un grup nou de suport, în care vom vorbi într-un mod deschis și sincer despre provocările pe care fiecare dintre voi le aveți și vom găsi susținere, atât la specialiștii noștri colaboratori, cât și în interiorul comunității pe care o vom crea împreună.

 

Suntem aici. 

Silvia Purel- Psihoterapeut 

 

Ar purea sa te intereseze si EU,TU,NOI- Provocarile infertilitatii

 

Cod articol: Sfaturi si retete f90b640