06 mar.
O alimentație dezechilibrată sau slabă în nutrienți duce treptat la deficiențe în organismul celor mici, deficiențe care au un impact negativ asupra creșterii și chiar a atenției și puterii de concentrare.
Atunci când cei mici sunt atrași de toate acele mâncăruri pline de zaharuri și carbohidrați, este important să creăm un nou obicei sănătos pentru ei - să îi educăm asupra alimentației sănătoase prin implicarea lor în tot ”ritualul” care stă la baza pregătirii unei mese delicioase, bogate în nutrienți și prin toată dragostea care stă în procesul pregătirii mâncării de calitate și savurării acesteia alături de familie.
În alimentația sănătoasă a celor mici, vitaminele și nutrienții sub formă de suplimente ne sar în ajutor, fiind dificil să le oferim copiilor doza zilnică de vitamine doar din mâncare, mai ales în perioada rece care urmează. Oricât de bine te-ai pregăti pentru întoarcerea celui mic la școală, alimentele pe care le consumă copilul nu sunt cel mai ușor de controlat, el fiind supus atâtor ”tentații” atunci când se află printre colegi. O felie de pizza astăzi, o ciocolată mâine și câțiva cartofi prăjiți poimâine și, în scurt timp, legumele și toate alimentele bogate în nutrienți vor fi tot mai greu de adăugat farfuriei lui.
Așa că, am pregătit pentru tine câteva suplimente ușor de încorporat în rutina și alimentația copilului, fără capsule sau pastile, eficiente și cu o biodisponibilitate ridicată pentru ca voi să vă puteți bucura de lucrurile importante și de cât mai multe zile fără griji.
Printre suplimentele care nu trebuie să lipsească din casa noastră și din alimentația copilului se regăsesc și spray-ul oral cu multivitamine pentru juniori de la Better You, spray-ul oral pentru imunitate de la BetterYou și spray-ul oral cu vitamina D pentru copii de la BetterYou.
Spray-ul oral cu multivitamine este formulat special pentru copii, perfect echilibrat pentru a susține organismul în creștere. Este ușor de administrat, are un gust delicios și aromă naturală de ciocolată și bezea. Spray-ul BetterYou Multivitamin Kids este combinația a 14 elemente nutritive esențiale: vitamina A, D, C, K, complexul de vitamine B, iod și selenium și reprezintă o soluție ideală pentru a ajuta la corectarea lacunelor nutritive din dieta celor mici.
Immune Health pentru copii de la BetterYou este minunat pentru a susține sistemul imunitar puternic și are un grad de absorbție ridicat, iar vitamina D de la BetterYou contribuie la dezvoltarea sănătoasă a oaselor și a dinților și la funcționarea normală a sistemului muscular și imunitar.
Rădăcinile sănătoase pe care le cultivăm în copilărie stau la baza aripilor puternice de mâine.
Un nou capitol dedicat vitaminelor pentru copii a sosit! Descoperă gama unică care ajută la susținerea sănătății, bunăstării și somnului copiilor.
Află mai multe aici
Vezi și alte articole populare
0
26
Secretul din spatele unei imunități puternice
Odată cu venirea sezonului rece, organismul se confruntă cu schimbări de temperatură, o expunere mai frecventă la virusuri și modificări ale rutinei zilnice. În această perioadă, susținerea sistemului i..
0
156
Creierul are nevoie de nutrienți esențiali în fiecare etapă a vieții, iar acizii grași Omega-3 ocupă un loc important printre aceștia. De la primii ani de dezvoltare până la adolescență și maturitate, un aport adecvat de Omega-3 contribuie la funcțio..
0
194
Menopauza este o etapă firească a vieții, dar una despre care încă se vorbește prea puțin. Multe femei ajung să treacă prin schimbări fizice și emoționale fără să știe exact ce li se întâmplă, dacă e normal sau dacă ar trebui să ceară ajutor. Un lucr..
0
159
Colagenul este cea mai abundentă proteină structurală din organism. Îl găsești în piele, oase, articulații și țesuturi conjunctive, iar odată cu vârsta corpul produce tot mai puțin.
Tot mai multe persoane aleg să își susțină pielea din interior, iar..
0
415
Magneziul este un mineral esențial implicat în sute de procese din organism, de la funcționarea normală a sistemului nervos și a mușchilor până la metabolismul energetic și menținerea echilibrului electrolitic.
Dar „magneziu” nu înseamnă o singură s..
0
248
Seara este momentul în care ziua se așază, emoțiile se liniștesc, iar corpul copiilor începe să se pregătească pentru odihnă. Dar, odată cu toamna, acest proces devine adesea mai dificil. Programul se schimbă, activitățile se intensifică, lumina ..
0
286
Mai multe tulpini înseamnă un probiotic mai bun? Adevărul din spatele etichetei
Când compari probiotice, poți găsi formule cu 5 tulpini, 15 tulpini sau chiar produse care se concentrează pe o singură tulpină, susținută de cercetări. Este ușor să pre..
0
340
Există un mit legat de vară: ideea că lunile însorite funcționează ca un fel de „resetare din fabrică”. Seri călduroase, zile lungi, mai mult timp liber, vacanțe… iar în septembrie ar trebui să te întorci la birou odihnit, revigorat și cu bateriile c..
0
404
Puține forme de administrare a magneziului au fost validate clinic la fel de riguros precum magneziul transdermal. Deși aplicarea magneziului pe piele pare un gest simplu, cercetările arată că mecanismele din spatele absorbției sunt mult mai comp..
0
276
Vitamina C este unul dintre cei mai cunoscuți nutrienți, o asociem imediat cu fructele, legumele și imunitatea. Totuși, mulți oameni descoperă că au niveluri scăzute de vitamina C chiar dacă au o alimentație echilibrată. Cum este posibil? Răspu..
