Ce alegi de sărbători?

Acum 2 ani, fiul meu cel mic a făcut un tantrum în toată regula pentru că la momentul scrisoriii pentru Moș Crăciun NU ȘTIA CE SĂ ÎI CEARĂ, PENTRU CĂ EL ARE DE TOATE! Oricât de amuzant a părut a fi în primă fază, reacția lui ne-a pus un pic pe gânduri: cât anume din ce ne dorim ne bucură cu adevărat și ce anume e doar umplutură? Ei bine, acel cadou de la Mos Craciun era de umplutură.

La fel de adevărat e că și acum stă pe gânduri când vine vorba de ce și-ar putea dori,dar lucrurile s-au echilibrat în sensul că acum discuția e și despre a oferi, nu doar despre a primi.

Ne ajută mult și tradiția împrumutată cu Secret Santa, operațiunea de eliberare a bibliotecii sau a raftului cu jocuri, dar cel mai mult ne ajută cred faptul că noi, ca familie, am ajuns să fim mai disciplinați când vine vorba de cumpărături. (Pe mine personal mă ajută enorm întrebarea: Dacă nu ar fi la reducere mi-ar plăcea/trebui la fel de mult?)

Altceva voiam să spun: vin sărbătorile și, vrem-nu-vrem, suntem prinși în iureșul cumpăraturilor, pentru ca apoi să ne simțim…epuizați….ca după o masă copioasă. Nu ajută nici faptul că peste tot apar reclame care anunță super reduceri sau faptul că toate prețurile au cresut, de la pâine la curent electric sau gaz, la case, chirii sau analize medicale.

Ca să treci mai ușor peste această perioadă, fără gaură în buget sau promisiuni că de acum vom fi mai cumpătați, iți propun un mic exercițiu:

- Dă-te de 3 ori peste cap dacă e nevoie ca să iți termini treaba și să fii 100% liber de sărbători

- Acordă-le celor dragi cel mai prețios cadou: timpul și atenția ta

- Construiește amintiri împreună cu cei dragi: gătiți, pregătiți decorațiuni de Crăciun, ornați casa împreună, faceți liste de cumpărături (pentru masa de Crăciun), împachetați cadouri frumos, notați într-o agendă specială cele mai frumoase momente din anul care tocmai trece, jucați un joc, dansați, faceți planuri pentru la anul (poate chiar un vision-board)

- Dacă pornești la cumpărături de cadouri, fă o lista cu ce anume i s-ar potrivi fiecărei persoane din listă. Un cadou potrivit, care arată că iți pasa, că știi și simți ce anume îi place persoanei respective iți va aduce bucurie și tie, în aceeași măsură.

Dar cum alegi cadoul potrivit?

Fie că e sufletul perechefamilie sau prieteni, copii sau ești Secret Santa pentru vreun coleg, acordă-ți timp să te gândești cu adevărat la persoana respectivă, să te întrebi cum e, ce i-ar plăcea, ce ar înveseli-o, de ce ar avea nevoie, ce ar inspira-o sau ce ar ajuta-o să devină mai bună sau să își îndeplinească un vis.

Fie că e vorba de o bijuterie, o carte, un curs online, cosmetice sau suplimente de calitate, o decorațiune făcută chiar de tine sau un bilet la concert, un cadou ales cu grijă este intotdeauna cadoul perfect, pentru că arată că iti pasă.

Și pentru că și nouă ne pasă, am pregătit pentru tine o pagină nouă care poate te inspiră să faci alegeri mai conștiente.

 

Sper să te bucure și să te ajute să iei cele mai bune decizii.

Cu drag,

Alina