De ce am luat decizia de a deveni vegana

 

Recent am împlinit 4 ani de când am luat hotărârea să adopt un stil de viață vegan. În timp ce majoritatea persoanelor care au făcut acest pas au trecut printr-o perioadă de tranziție, în care au renunțat doar la carne, pentru ca apoi să renunțe și la lactate și ouă, vegan for lifeîn cazul meu a fost o transformare peste noapte, din omnivoră, în vegana.

Totul a început într-o seară când, la insistențele unui prieten vegetarian, am urmărit niște documentare care aveau ca temă principală exploatarea animalelor. Din păcate nu-mi aduc aminte exact care documentare  am vizionat în seara cu pricina (cred că Earthlings a fost unul dintre ele), dar îmi amintesc efectul profund pe care l-au avut asupra mea:  o dată ce am văzut în ce condiții animalele care ajung pe masa noastră trăiesc și mor, am știut că nu vreau să mai fac parte din acest sistem cumplit. Am realizat atunci că nu e nici o diferență între câini, pisici, iepurași (pe care nu i-aș fi mâncat sub nici o formă) și animalele care sunt crescute pentru carne, lapte și ouă: vaci, porci și păsări. Am luat, atunci, decizia să renunț definitiv la toate produsele de origine animală. La urma urmei, era clar că exploatarea animalelor pentru lactate și ouă e la fel de crudă ca cea a animalelor omorâte pentru carne.

 

Primii pasi

 

M-am declarat, deci, vegană. Bun, zis și făcut. Dar “știam” că un stil de viață vegan nu e sănătos. La urma urmei, avem nevoie de proteine din carne și calciu din lactate, nu?!? Așa că mi-am petrecut zilele următoare căutând informații despre cum să îmi mențin sănătatea “în ciuda faptului că urma să fiu vegană”… (cât de amuzant mi se pare acum gândul acesta!)

Ceea ce am descoperit m-a șocat: majoritatea studiilor arată că o dietă vegană este mai sănătoasă decât cea standard, care include produse de origine animală. Mai mult decât atât, o mulțime de persone celebre, intelectuali, doctori și chiar atleți au success urmând un stil de viață vegan.

Dupa că m-am documentat mai mult despre ce ar trebui să mănânc, am plecat la supermarket inmarmata cu o lista. Aveam foarte multe dubii în ceea ce privea existența în România a anumitor produse despre care citisem pe bloguri din afară: de exemplu lapte de soia, tofu, hummus, șeitan. Vă imaginați, deci, suprinderea mea când am găsit, nu numai lapte de soia dar, și de migdale și alte varietăți, și când am găsit aproape de raionul cu lactate, tofu și hummus!

 

consuma-vegetale

 

La început, regimul meu alimentar nu s-a schimbat foarte mult. În principal, am început să mănânc mai multe legume și fructe și am înlocuit laptele cu lapte de migdale, carnea cu soia și brânza cu tofu. Treptat, însă, am descoperit mai multe alimente noi: năut, linte și quinoa (surse bune de proteine), semințe de chia (cel mai bun înlocuitor pentru ouă, dar genial și ca budincă de chia pe care o mănânc aproape în fiecare dimineață), cartofi dulci (mai gustoși și mai hrănitori decât cei normali) și multe altele. În același timp, am învățat să văd și alimentele banale într-o altă lumină: de exemplu fasolea, care nu-mi plăcea foarte mult și pe care acum o ador, servită împreună cu orez.

Cand unii prieteni mă întreabă cum de nu mă plictisesc să mănânc mereu vegan, încerc să le arăt câtă diversitate există în această dietă. Probabil aș putea să pregătesc ceva diferit pentru fiecare masă, în fiecare zi, timp de cel puțin o lună. Mai ales în ultimii ani, veganismul a luat amploare și acum sunt pe piață o mulțime de produse care satisfac chiar și cerințele celor mai mofturoase persoane, iar blogurile vegane și canelele de Youtube (chiar și în limba română) sunt din ce în ce mai multe.

 

 

După ce corpul meu s-a obișnuit cu noul regim alimentar,

am remarcat că am mult mai multă energie, astfel încât m-am apucat de alergat.

 

 

Beneficiile unui stil de viață vegan

 

Pentru mine, faptul că evit suferința unor animale a fost un motiv suficient pentru a deveni vegană, dar, în timp, am observat și alte beneficii ale acestui stil de viață. După ce corpul meu s-a obișnuit cu noul regim alimentar, am remarcat că am mult mai multă energie, astfel încât m-am apucat de alergat, am terminat un semimaraton și am în plan un maraton pentru la primăvară.

Multe persoane slăbesc atunci când fac această tranziție. Și eu am pierdut 5 kg în primul an, ceea ce e destul de bine pentru mine, considerând că am fost întotdeuna într-o formă fizică bună și la o greutate normala.

Probabil ceea ce m-a surprins cel mai mult a fost faptul că problemelele cu tenul aproape au dispărut de când am eliminat din dietă alimentele de origine animală. Acneea a fost, pentru mine, o problemă destul de mare în adolescență și după, iar faptul că acum nu simt nevoia să folosesc fond de ten de fiecare dată când ies din casă e încă incredibil. Se pare că lactatele sunt cele care cauzează acnee, așa că dacă aveți probleme cu tenul, vă recomand să elliminati aceste produse din dieta voastră, măcar pentru o perioadă, și să vedeți dacă ajuta.

Contrar a ceea ce cred majoritatea persoanelor, o dietă vegană este mai ieftină decât cea care include carne. Fiind studentă, eu m-am bazat mult pe produse cumpărate din piață, de la țărani, sau fructe care sunt în oferta la supermarket, iar atunci când cumpăr alimente de bază, de exemplu orez sau paste,  cumpăr cantități mai mari, la prețuri avantajoase.

Un fapt pe care trebuie să îl recunosc este că veganismul m-a făcut să învăț să gătesc! Sătulă de sandvișuri și salate, am căutat rețete vegane simple pe internet, mi-am luat inima în dinți și am început să experimentez. În ziua de azi, iubesc să gătesc și, pe lângă faptul că ies mai ieftin decât dacă aș mânca în oraș sau dacă aș cumpără semipreprarate, e și mai sănătos, pentru că știu exact ce ingrediente folosesc.

 

 

De îndată ce cuvântul “vegan” mi-a ieșit din gură,

toată lumea se transformă în nutriționist

și încep să primesc lecții despre cât de nesănătos este stilul meu de viață.

 

 

Provocări

 

Problema cea mai mare, ca vegan, cred că este atitudinea oamenilor din jurul meu. De îndată ce cuvântul “vegan” mi-a ieșit din gură, toată lumea se transformă în nutriționist și încep să primesc lecții despre cât de nesănătos este stilul meu de viață. Cu timpul, m-am obișnuit să evit acest tip de discuții, mai ales cu persoanele care vor doar să țină o prelegere, nu să aibă un dialog. Dacă în primul an de veganism, am încercat să conving câteva persoane aproapiate să renunțe măcar la carne, acum nu mai inițiez conversații. Dar foarte des se întâmplă să fiu întrebată cum de arăt așa bine, cum mă mențin în formă, cum de arăt mai tânără decât sunt, și atunci le spun că e probabil datorită faptului că nu mănânc produse de origine animală. Am câțiva prieteni care au început să experimenteze cu un un stil de viață vegan și unul dintre ei chiar a devenit vegetarian de curând, ceea ce mă bucură foarte mult.

Acum 4 ani, când am devenit vegană, tofu și laptele de soia se găseau doar în cel mai mare supermarket din orașul meu, nici vorbă de diversitatea de produse vegane care e acum chiar și în magazinele mici. Dar dacă sunteți dintr-un oraș mic, e posibil să nu găsiți tot ce doriți, mai ales dacă vă interesează rețete care au ingrediente mai puțin comune. În acest caz, apelați la site-urile care vând acum tot felul de produse vegane, la prețuri foarte bune.

De asemenea, dacă nu locuiți într-un oraș mare, e posibil să nu aveți foarte multe opțiuni când ieșiți să mâncați în oraș. Eu, personal, iubesc Clujul și faptul că acolo găsesc o mulțime de opțiuni vegane delicioase fără prea mult efort. Dar când sunt acasă, sau în locuri care nu sunt foarte “vegan friendly”, de obicei comand garnituri sau salate. Aproape oriunde puteți să găsiți ceva, chiar dacă uneori trebuie să întrebați ce puteți să luați “de post”.

 

Recomandarile mele pentru cei care vor să devină vegani

 

Cred că cea mai mare greșeală pe care poate să o facă un vegan la început de drum e să mănânce versiuni vegane de fast food: pizza, burgeri, etc. Trebuie ținut în minte că și o dietă vegană poate să fie de tip junk food, și deci nesănătoasă. Bineînțeles, că din când în când e ok să mâncăm și aceste produse, moderația e cheie.

O dietă vegata variată conține toți nutrienții necesari organismului, în afară de vitamina B12, care se găsește doar în produsele animale și, într-o mică măsură, e adăugată la anumite produse vegane. Cel mai bine e să vă faceți un set de analize din când în când pentru a vedea nivelele și a suplimenta dacă este necesar.

Documentati-vă! Despre ce înseamnă o dietă vegană sănătoasă, ce produse sunt vegane, etc. Sunt atât de multe informații acum, de la documentare la bloguri, unde puteți să aflați tot ce trebuie să știți pentru a urma acest stil de viață și pentru a face tranziția cât mai usoara.

Trebuie să știți că veganismul nu e o rețetă magică. Nu o să vă vindece toate bolile, nu o să slăbiți peste noapte și nu o să vă rezolve toate problemele. Dar poate să vă îmbunătățească viață considerabil! Încercați o zi pe săptămâna să mâncați vegan și veți observa diferența!

 

 

Articol scris de Roxana S.

 

Citeste si Vegan la inceput de drum. Exemple de retete pentru cei care doresc sa devina vegani.