mihaela brailescu

 

 

Mihaela Brăilescu – despre beneficiile pentru corp, sănătate feminină, sindrom  premenstrual și menopauză a vitaminelor B

 

Care este rolul B-urilor pentru sănătatea femeilor?

 

Mihaela Brăilescu (M.B.): Complexul de B-uri ajută la metabolizarea glucidelor, îmbunătățesc utilizarea carbohidraților din dietă și astfel reduc pofta de dulce. Vitaminele B sunt implicate în importante procese metabolice din corp, iar carența acestora afectează în mod deosebit sănătatea menstruală, mentală și metabolică a femeilor. În general sunt cofactori pentru enzimele implicate în metabolismul glucidelor, lipidelor și aminoacizilor, în sinteza a neurotrasmițătorilor și a hormonilor steroizi., dar fiecare tip are rolul său.

B1 contribuie la reglarea stării de spirit și diminuarea crampelor menstruale.

B6 are rol în metabolizarea macronutrienților esențiali și conferă un nivel optim de energie. Poate face minuni pentru simptomele emoționale ale PMS (sindrom premenstrual). Cum nivelurile de serotonină tind să fluctueze chiar înainte de menstruație, provocând iritabilitate și anxietate, este important să o țineți sub control. Riboflavina este necesară pentru ca B6 să funcționeze eficient. De aceea, decât să va concentrați pe combinațiile cheie și scheme complicate merită să luați un complex cu toate vitaminele B într-o formă optim aborbabilă.

Folatul are rol în producția de sânge, energie, dopamină și serotonină (calibrare emoțională).

B12 ajută funcția cognitivă și contribuie la formarea celulelor roșii din sânge, deci refacerea depozitelor în urma menstruației abundente. Când este combinat cu ulei de peste, B12 poate ameliora durerile menstruale.

 

 

Când folosim un complex activ de B-uri?

 

M.B.: Putem folosi un complex activ de B-uri oricând observăm oboseală și ceață mentală, suferim de anemie, infecții frecvente, iritații ale pielii sau mâini sau picioare amorțite și senzația de furnicături. O carență de B-uri se poate manifesta și prin probleme de vertij sau echilibru, dureri sau afte în gură sau pe limbă, depresie, iritabilitate, schimbări bruște de dispoziție. Dacă în faza premenstruală experimentăm migrene sau dureri de cap sau pofta de dulce se acutizează e un semn că avem nevoie de un complex de B-uri.

 

 

Spuneai mai devreme că Vitamina B1 și B12 pot ajuta în domolirea durerilor premenstruale, cum anume?

 

M.B.: Trebuie să înțelegem că antiinflamatoarele non-steroidiene au efect inhibitor competitiv cu folatul B9 și prin urmare trebuie evitat abuzul, înlocuindu-le cu antiinflamatoare naturale (turmeric, ghimbir) și făcând schimbări în dietă pentru a reduce durerile premenstruale.

Totodată, medicamentele care conțin estrogen, precum contraceptivele orale, scad nivelurile disponibile de folat, B12, B2, B6, magneziu, selenium și zinc. E important să suplimentati cu acești macronutrienți dacă luați contraceptive orale.

 

 

Care sunt simptomele carențelor de B-uri?

 

M.B.: Niveluri inadecvate de B-uri se manifestă pe mai multe planuri, începând cu stări emoționale “greu” de explicat sau gestionat, oboseală sau afecțiuni dermatologice.

În cazul în care avem deficit de B1 (tiamină), ne putem confrunta cu insuficientă cardiacă, edeme la nivelul membrelor inferioare, apatie, oboseală, reflexe diminuate, constipație, secreție inadecvată de HCL.

B2 (riboflavina)- stomatită, dermatită, afecțiuni oculare, fotofobie. Vitamina B2 are rol major în creșterea și repararea țesuturilor ( piele, ochi, limbă, mucoase).

B3 (niacina) – slăbiciune musculară, anorexie, erupții cutanate, indigestie.

B5 (acid pantotenic) – parestezii, depresii, oboseală, insomnie.

B6 (piridoxină)- oboseală, iritabilitate, tensiune premenstruală iar la copii convulsii și anemie.

B9 (folat) – carența alterează celulele cu rată de multiplicare rapidă ( celulele măduvei osoase, epiteliale de la nivel gastro-intestinal, vaginal și col uterin), poate provoca defecte de tub neuronal în sarcină, imunitate scăzută, oboseală.

B7 (biotina)- dermatită, alopecie, dureri musculare, creșterea colesterolului seric.

B12 (cobalamina)- deficitul apare din aport alimentar scăzut( dietă vegetariană sau vegană) sau alterarea secretiei gastrice de factor intrinsec ( aciditate scăzută, infecții cu helicobacter, gastrită atrofică, la bătrâni boală celiacă), oboseală și slăbiciune, senzație de furnicături, amețeală, dificultăți respiratorii, constipație, piele palidă.

 

 

Care sunt dozele recomandate?

 

M.B.: Deși toți acești nutrienți sunt disponibili prin alimente, poate fi dificil să îndeplinești în mod constant necesarul optim. Cercetările recente au arătat că un procent mare din populația din țările dezvoltate suferă de deficiență de una sau mai multe vitamine din grupul B. Deși cele mai multe studii s-au concentrat aproape exclusiv asupra micului subgrup de vitamine (B9/B12 /B6), cele mai proeminente vitamine B implicate în metabolismul homocisteinei, există nenumărate dovezi care sugerează că nivelurile adecvate ale tuturor membrilor acestui grup de micronutrienți sunt esențiale pentru o funcționare fiziologică și neurologică optimă.

Dozele recomandate variază în funcție de vârstă, greutate, mutații genetice, stil de viață.

B1 ( tiamina) -  1.1- 1.2 mg. În timpul sarcinii și alăptării 1.4 mg

B2 (riboflavina)- 1.1 – 1.3 mg

B3 ( niacina)- 5 mg

B6 (piridoxina)- 1.3 mg. Peste 30 ani 1.7 mg, >10 mg în cazul în care aveți mutație de MTHFR C677T ( sau combinat cu AI298C)

B7 ( biotina) -  30 mcg

B9 ( folat) – 400 mcg. În perioada preconceptiei 600 mcg timp de minimum 3 luni, trimestrul I de sarcina din surse naturale + forme bioactive l-metilfolat sau Quatrefolic.

B12( cobalamina)- 2.4 mcg. În timpul sarcinii și alăptării 2.6 mcg, >15 mcg in cazul mutației de MTHFR C677T. Forme bioactive: hidroxy/adenosil- cobalamina în combinăție cu acid folic.

 

 

Cât timp putem să administrăm un complex de B-uri?

 

M.B.: Vitaminele din grupul B sunt hidrosolubile. Asta înseamnă că pe de o parte corpul nostru nu este capabil să facă depozite, eliminând excesul, iar pe de altă parte că le putem sintetiza prin alimentație. Însă, este dificil să menții un nivel optim, chiar și cu o dietă echilibrată. Vei observa rezultate imediate dacă iei un compex de B-uri dimineață fiindcă te vei simți mult mai energică, mai echilibrată. Mai mult, poți lua și după-amiază dacă corpul îți cere sau ai nevoie să te concetrezi mai bine

 

 

De ce e important să fie activate?

 

M.B.: Veți vedea termenii “activat”, “metilat”, “ bioactiv” plutind în jur dacă vă petreceți timpul scufundându-vă în cercetarea vitaminelor B. Este un criteriu important atunci când alegeți aceste forme.

Vitaminele B metilate sunt pur și simplu  vitaminele B în forma lor activă, gata de asimilat de către organism. Multe vitamine B de pe piață sunt de fapt forme inactive ale vitaminelor, la un preț mult mai redus, dar mai greu de folosit de către corpul nostru. Formele activate sunt mai bune pentru toată lumea, dar deosebit de importante dacă aveți orice tip de variație a genei MTHFR (hetero sau homozigot)

 

 

Ce este mai exact această mutație de MTHFR și cum îți schimbă asta nevoile de nutrienți?

 

M.B.: MTHFR- este gena și enzima care este sintetizată pe baza ei, este un defect de metilare care afectează practic capacitatea organismului de a le asimila. Funcționarea anormală a enzimei afectează întregul ciclu de conversie din folați alimentari/ acid folic în metilfolat. Cele mai studiate variații  ale MTHFR sunt A1298c și C677T care se regăsesc în panelul de trombofilie, analize recomandate la noi în țară, doar DUPĂ mai multe pierderi de sarcină.

Cel mai frecvent rezultat al acestor mutații este un nivel scăzut de vitamine B6, folat și B12 și un nivel ridicat de homocisteină în sânge. Frecvent sunt asociate cu migrene, durere/oboseală cronică, avorturi spontane recurente, afecțiuni neurologice, depresie, anxietate și unele tipuri de cancer. La bărbați aceste mutații sunt asociate cu scăderea fertilității.

O dietă antiinflamatoare, un stil de viață nontoxic și susținerea corpului cu exerciții fizice regulate, împreună cu un supliment de vitamine B bioactive vă pot ajuta la scăderea nivelului homocisteinei în mod natural pentru a vă proteja FERTILITATEA și sănătatea pe termen lung.

 

 

Există între diferite tipuri de nutrienți o anumită sinergie, se pot combina cu alte vitamine?

 

M.B.: Da. Vitaminele B și C spre exemplu sunt cruciale pentru producerea de energie. Împreună acestea au un rol important în oxigenarea globulelor roșii și în eliberarea de energie provenită din dietă. Fără oxigen, înseamnă fără energie. Totodată rezistența și elasticitatatea pielii, a părului și a unghiilor sunt dependențe de acțiunea combinată a vitaminelor din grup B-urilor și a vitaminei C.

 

 

Ce trebuie să urmărim atunci când alegem să suplimentăm dieta cu un complex de vitamine B pe lângă forma biactivă?

 

M.B.: Spuneam mai devreme că vitaminele din grupul B sunt hidrosolubile, prin urmare, aportul lor din alimentație trebuie asigurat constant pentru că organismul nostru nu are capacitatea de a le stoca. Mai mult, absorbția poate fi compromisă datorită mutației de MTHFR sau datorită dezechilibrelor florei intestinale. În primul rând B-urile trebuie să fie în formă activă, metilată, biodisponibilă, ușor de asimilat de către organism. Dacă mai sunt și în formă lipozomala, atunci cu atât mai bine, pentru că astfel sunt evidate procesele digestive și absorbția nutrientiloir se face țintit, la nivel celular. Formularea lipozomala a B-urilor, ca și în cazul vitaminei C asigură cel mai înalt grad de absorbție al nutrienților.

De peste 2 ani lucrez cu complexul de B-uri liposomal de la Altrient.  Când am început să lucrez cu el și am văzut rezultatele clientelor mele m-am îndrăgostit. Iar când am început eu personal să îl folosesc, a fost transformator. Printre efectele principale pe care le-am simțit eu pe mine și la clientele mele:

  • mai multă claritate și tonus mental
  • diminuarea considerabilă (până la eliminare totală în cazul meu personal) a depresiei în faza premenstruală
  • echilibrare internă, senzația de stabilitate emoțională mai ales în premenstrual
  • tonus și vitalitate crescute la nivel fizic
  • menstruații mai blânde și fără cheaguri

Felul în care am lucrat eu cu ele, țînând cont de preț: 7-10 zile premenstrual/1 plic pe zi dimineață, iar în restul cilului menstrual 1 doză de spray B complete Better You sau B complete Complex de la LifeExtension.

 

 

Ce putem face pentru a crește aportul de B-uri în mod natural?

 

M.B.: în primul rând ne asigurăm că avem FORȚĂ DIGESTIVĂ. Femeile cu probleme actuale sau trecute de gastrite, ulcere, cele care suferă în mod constant de balonare, gaze trebuie neapărat să adreseze aceste situații. Slaba aciditate la nivelul stomacului determină proasta absorbție la B-urilor, în special a vitamine B12. Adăugați în alimentație condimente ghimbir, cardamon, piper cayenne, fenicul, ienibahar, scorțișoară, cuișoare, nucșoară. Pentru a aprinde focul (mai ale unde e exces ponderal) consumați cu 20min înainte de masă un pahar mic de apă în care ați pus o lingură de oțet natural de mere + 1 strop de lămâie + 1 vârf de cuțit de piper cayenne.

Surse alimentare de B-uri sunt în primul rând organele de animale și carnea pășunata. Ficat de vită, ouă, carne de vită, miel, pasăre și curcan. Cuvântul cheie este pășunat, adică animale care cresc și sunt hrănite conform nevoilor speciei!

Surse vegetale sunt din plin. Polen crud, alge (în special spirulină), drojdie inactivă, nuci macadamia, nuci brazilia, boabe de fasole închise la culoare, orez negru/sălbatic, linte, avocado, fructe de pădure, semințe de floarea soarelui, năut, pastă de susan. Folați și suport pe detoxifiere gășiți în tot ce e verde închis la culoare și crucifere.

 

 

Să vă fie de folos!

 

Mihaela Brailescu este educator si consilier pentru sanatate holisitica feminine, terapeut de echilibru hormonal, nutritionist, dietetician un formare la UMF Gr.T. Popa, Iasi, instructor de yoga si gimnastica perineala.

 

Referințe:

htps://doi.org/10.1016/S0271-5317(00)00152-4

PMCID: PMC1130907

PMID:23852908

PMID:30581350

PMCID: PMC5312744

PMID:22102928

PMID:28689805

PMCID: PMC4772032