Am revenit cu o nouă temă despre endometrioză, poate una dintre cele mai critice pentru o pacientă, pașii necesari pentru diagnosticarea endometriozei. De la anamneză și consultul pelvian până la investigațiile imagistice. De asemenea, discutăm despre complicații posibile, subliniind importanța intervenției medicale timpurii pentru a preveni progresia bolii și a minimiza riscurile asociate.

Pentru a ajunge la un diagnostic corect, trebuie să-ți monitorizezi atent simptomele, astfel încât să poți furniza medicului toate informațiile necesare pentru o anamneză cât mai precisă. Poți consulta articolul de mai jos pentru informații suplimentare.

DIAGNOSTICAREA

Ca și orice alt tip de afecțiune, diagnosticarea endometriozei începe cu efectuarea anamnezei. Ce este anamneza? Anamneza reprezintă o discuție cu medicul, în cadrul căreia pacientul își descrie simptomele și localizează durerea. Anamneza este crucială, deoarece oferă medicului informații despre tiparul simptomelor, istoricul medical și eventuale antecedente în familie care ar putea sugera prezența endometriozei.

A doua etapă este CONSULTUL PELVIAN, o examinare fizică efectuată de medic pentru a evalua posibilele anomalii. În majoritatea cazurilor, se recurge la investigații imagistice, în special ecografia transvaginală. Aceasta este o metodă non-invazivă ce poate detecta chisturile endometriozice de la nivelul ovarelor și, uneori, țesutul cicatricial fibros. Totuși, ecografia nu poate identifica toate leziunile endometriale.

Cu toatea astea confirmarea diagnosticului de endometrioză, este adesea realizată prin procedura laparoscopică. Laparoscopia este o procedură minim invazivă care permite medicului să vizualizeze direct leziunile endometriale, să evalueze locația și extinderea acestora. Prin această procedură se pot prelua probe pentru un examen histopatologic. Diagnosticul de endometrioză este confirmat definitiv doar după analiza histopatologică a țesutului prelevat.


Diagnosticarea cât mai rapidă a endometriozei este esențială, deoarece această afecțiune poate veni cu riscuri semnificative pentru sănătate. Cu cât endometrioza este identificată mai devreme, cu atât tratamentul poate fi inițiat mai prompt, reducând riscurile asociate și îmbunătățind șansele de a preveni complicații pe termen lung.

COMPLICAȚIILE ȘI RISCURILE ENDOMERTIOZEI

Haideți să vorbim despre principala complicație a endometriozei, INFERTILITATEA. Aproximativ jumătate din femeile cu endometrioză pot întâmpina probleme atunci când vor să rămână însărcinate.

Blocarea trompelor uterine este unul dintre modurile prin care endometrioza afectează fertilitatea. Acest lucru împiedică spermatozoidul să ajungă la ovul, prevenind astfel fertilizarea.

Un alt mod prin care endometrioza afectează fertilitatea este prin faptul că poate afecta calitatea ovulului. Dincolo de obstrucția mecanică, endometrioza poate influența negativ și calitatea ovocitelor. Leziunile cauzate de această afecțiune pot deteriora țesutul ovarian, ceea ce poate duce la o scădere a calității și a numărului de ovule disponibile pentru fertilizare. De asemenea, endometrioza poate afecta și endometrul, țesutul care căptușește uterul și în care ovulul fertilizat ar trebui să se implementeze, făcând astfel dificilă susținerea unei sarcini.

Pe lângă infertilitate, endometrioza poate duce și la alte complicații:

  • Neoplasmul ovarian, deși riscul este unul scăzut, la fel și în cazul adenocarcinomului.
     
  • Dureri cronice puternice, acestea pot afecta semnificativ calitatea vieții.
     
  • Impactul psihologic, ca de exemplu, depresia și anxietatea, impactul psihologic al acestei afecțiuni nu trebuie subestimat.

Având în vedere toate aceste complicații, este esențial ca atunci când suspectezi că poți avea endometrioză, să consulți un medic de specialitate cât mai curând posibil. Diagnosticarea preventivă și tratamentul timpuriu pot ajuta la prevenirea sau reducerea severității acestor complicații, oferind pacientelor o șansă mai bună de a duce o viață sănătoasă.

Așadar, nu subestima importanța unei investigații medicale timpurii. Fiecare pas făcut reprezintă o investiție în sănătatea și bunăstarea viitoare. Cu ajutorul unor medici de specialitate am realizat mai multe conferințe despre endometrioză care îți pot veni in ajutor:
 

            -Medic Primar Obstetică-Ginecologie-Dr. Oana Galan

            -Medic Endocrinolog Romina Rădi

            -Medic Specialist Gastroenterologie, tehnician Nutriționist Dr. Mădălina Gorgan

            -Nutriționis Dietetician Mihaela Brăilescu

            -Dr. Mihaela Vârdil & Dr. Dan Costăchescu

            -Dr. Voicu Simedrea

            -Dr. Virgil Nicolaescu

            -Nutriționis Dietetician Mihaela Brăilescu

            -Prof. Univ. Dr. Elvira Brătilă

            -Dr. Ioana Iordache

            -Sef Lucrări Dr. Andreea Carp Velișcu

            -Psih. Adela-Miriam Băjan

            -Nutriționis Dietetician Mihaela Brăilescu